« cântece

Cabana — Vasile Mardare

O cabană în munţi, o cabană de lemn
Cu un foc strecurat în butucii de lemn
Şi un vaier ieşind din pădurea de lemn
Şi cu urşi traversând o podişcă de lemn
Parc-aşa a şi fost, nu de mult undeva
Te iubeam, mă iubeai - viaţa mea, viaţa ta
Mă rugai să privesc, mă rugai să ascult
Căprioare venind dintr-un basm de demult

R: Şi-ntr-o zi am aflat de-o cabană care-ar fi ars
Mi-a fost greu să şi cred că e vorba de-acel adăpost
Nici nu ştiu dacă e casa mică în care-am fost
Iar de-ar fi să pot şti, n-ar avea, n-ar avea niciun rost

2. Miroseam a zăpezi într-o casă de lemn
La mansardă urcam sub acelaşi îndemn
Adormeam şi prin somn auzeam dinspre hol
Ciocănind în fereşti ba un om, ba un stol
Dintr-un timp fără timp apărea un poştaş
Să ne-aducă scrisori dintr-un fel de oraş
Nici atunci, nici acum n-am putut să-nţeleg
Din acele scrisori adevărul întreg

3. Îţi scriam, îmi scriai, le puneam în cutii
Ca să aibă motiv şi să poată veni
Apărea un poştaş dintr-un timp fără timp
Să ne-aducă scrisori ca-ntr-o cotă de schimb
Dinspre munte vin nopţi fără pic de lumini
Înainte de somn te-aşezai să te-nchini
Câte nopţi au trecut, câte ore s-au scurs
Mi-ai strigat că în prag se culcase un urs
O cabană în munţi şi părerea de rău
Dulcea mea, unde eşti, unde e chipul tău
Dintr-o casă de lemn într-un tron de ciment
Şi zăpezile-n munţi care-aleargă absent